10 motive pentru a avea implanturi ceramice

ceramic_implant_image

1. Biocompatibilitate şi Osteointegrare

Zirconiul este un material cu o foarte bună compatibilitate, ceea ce asigură o osteointegrare optimă între osul alveolar şi implanturile de tip CeraRoot.

2. Alergii şi sensibilităţi

În ultima perioadă s-a constatat o creştere a numărului de persoane ce prezintă alergii, reacţii de sensibilitate sau alte tipuri de afecţiuni ale sistemului imunitar, afecţiuni care pot reprezenta contraindicaţii pentru utilizarea de implanturi metalice. Cele mai multe cazuri de alergii faţă de implanturile metalice din titan s-au evidenţiat după perioade lungi de timp de la data aplicării acestora.

Acest lucru ne poate demonstra faptul că pacientul nu prezenta reacţii alergice sau de sensibilitate la data aplicării implantului, acestea fiind dezvoltate după câţiva ani de expunere şi contact direct cu piesa metalică. Această reacţie alergică poate fi însoţită de roşeaţă, prurit, disconfort, şi reacţii de tip inflamator care pot determina pierdere osoasă peri-implantară.

Deoarece îndepărtarea unui implant din osul alveolar nu este o procedură simplă, se impune ca înainte de a insera un implant să se stabilească un diagnostic exact pe baza aprecierii factorilor locali şi generali, identificându-se orice reacţie de tip alergic, de hipersensibilitate, sensibilitate dermatologică sau de alterare a sistemului imunitar.

MELISA este un test foarte util pentru diagnosticul alergiilor în special la metale. www.melisa.org.

3. Holistic prietenoase

Implanturile CeraRoot nu alterează meridianele energetice. Pentru pacienţii trataţi conform principiilor medicinii holistice implanturile din Zirconiu sunt soluţia ideală deoarece acestea sunt complet bio-inerte.

4. Rezistenţă

Succesul terapeutic pe termen lung al implanturilor CeraRoot este cel mai important aspect ce caracterizează acest sistem. Implanturile CeraRoot au fost concepute să suporte presiunile masticatorii dezvoltate în cavitatea orală. Implanturile CeraRoot îndeplinesc rolul de substituire a unităţilor dentare într-o manieră perfect biologică. În acest scop diametrul şi lungimea implanturilor este foarte apropiată de cea a dinţilor naturali.

Implanturile din titan s-au evidenţiat printr-un succes clinic pe termen lung prin prisma proprietăţilor de ordin mecanic. S-a demonstrat că folosirea unor implanturi cu diametru redus în zona posterioară unde se dezvoltă forţe masticatorii crescute poate duce la fracturarea implanturilor. Din acest motiv toţi producătorii de implanturi din titan recomandă folosirea de implanturi cu diametru crescut în zona posterioară. Prezenţa unui suport osos deficitar recomandă adiţie osoasă pentru a permite inserarea unui implant cu diametru mai mare.

Cu implanturile din Zirconiu, acest concept devine şi mai important deoarece materialul se caracterizează prin rezistenţa crescută. Implanturile CeraRoot au fost concepute cu formă şi dimensiuni asemănătoare dinţilor naturali, având proprietăţi mecanice mult îmbunătăţite.

5. Design de tip piesă unic

Implanturile tradiţionale din titan sunt formate din porţiunea intraosoasă şi porţiunea coronară care se conectează prin intermediul unui şurub. Aceste părţi structurale multiple pot fi colonizate de bacterii anaerobe care se multiplică şi generează toxine care pot conduce la inflamaţii periimplantare. În general aceste reacţii inflamatorii se manifestă subclinic, pacientul neavând nici un simptom.

Pacientul poate prezen ta afecţiuni ale sistemului imunitar legate de vârsta, afecţiuni generale, alergii, fumat şi/sau stres. Primele semne de periimplantită sunt: sângerarea, supuraţiile purulente, halitosisul. Consecinţa acestui process inflamator va fi pierderea osoasă periimplantară, cu anularea succesului terapeutic pe termen lung. O altă problemă legată de implanturile cu componente multiple este reprezentată de probabilitatea de defiletare a şurubului de fixare şi pierderea acestuia. Uneori pierderea şurubului poate să nu fie sesizată de pacient. Acest aspect are relevanţă clinică, el putând determina inflamaţie gingivală sau fracturi ale şurubului.Cu implanturile CeraRoot, ce prezintă un design unitar, aceste probleme sunt eliminate ceea ce face ca aspectul ţesutului gingival periimplantar să se asemene foarte mult cu cel al dinţilor naturali.

6. Timp chirurgical unic

Implanturile CeraRoot se aplică într-o singură şedinţă. Ele au fost astfel concepute încât să poată fi aplicate imediat dupa extracţia dinţilor naturali. Intervenţia chirurgicală este minim invazivă atunci când pacientul nu prezintă reacţii de tip inflamator şi există suficient suport osos, implantul putând fi aplicat transmucozal, nefiind necesară efectuarea unei incizii şi sutură.

7. Confort

Datorită tuturor aspectelor menţionate anterior, pacientul va beneficia de o stare de confort crescut, ceea ce va asigura un succes terapeutic pe termen lung.

8. Rezistenţa la coroziune

Implanturile din zirconiu au biocompatibilitate superioară celor din titan. Materialul este rezistent la coroziunea chimică, fiind izolator termic şi electric. Aceste trei proprietăţi fac din Zirconiu un material bioinert care asigură menţinerea sănătăţii ţesuturilor periimplantare. Numeroase studii ştiinţifice au pus în evidenţă coroziunea în cazul implanturilor din titan.

Mediul oral umed, cu prezenţa secreţiei salivare constituie un ambient ideal pentru apariţia coroziunii, mai ales dacă sunt prezente concomitent mai multe metale (implanturi din titan, obturaţii de amalgam, coroane şi punţi metalice, inlay-uri şi onlay-uri de aur).

Produşii de coroziune metalici devin mai accentuaţi atunci când sunt prezente fluorurile provenite din pastele de dinţi, apele de gură, fluorul atacând suprafaţa implantului din titan, determinând apariţia coroziunii. Numeroase articole ştiinţifice au demonstrat prezenţa particulelor de titan în ţesuturile periimplantare şi în ganglionii limfatici regionali.

9. Izolator electric

Zirconiul nu este conductor electric, ceea ce reduce aderenţa bacteriană la suprafaţa implanturilor, favorizând curăţarea, menţinerea stării de sănătate gingivală, cu reducerea sângerărilor. Mai mult, metalele au capacitatea de “efect de antenă”. Acest lucru înseamnă că implanturile de titan inserate în osul alveolar pot atrage radiaţiile electromagnetice produse de telefoanele mobile, conexiunile internet wifi, sursele radio, etc. Implanturile CeraRoot sunt izolatoare electric deci nu vor atrage radiaţiile electromagnetice.

Un studiu realizat în cadrul Universităţii Minnesota (SUA), a confirmat buna osteointegrare a implantelor CeraRoot. Imaginile microscopice ale cupelor histologice au confirmat contactul direct între osul alveolar şi suprafaţa implantului, fără nici un semn de reacţii inflamatorii sau de tip reactiv faţă de un corp străin. Multe alte articole ştiinţifice au evidenţiat rezultate similare, confirmând că Zirconiul este un material optim pentru implanturile dentare.

10. Aspecte estetice

Implantele Zirconia sunt colorate in nuanţe de alb, ceea ce rezolvă problemele de ordin estetic care apar în cazul implantelor metalice din titan. Acesta constituie un aspect deosebit de important pentru pacienţii cu ţesut gingival subţire, la care implantul poate transpare, aparând o nuanţă dezagreabilă de gri. De asemenea, procesul de îmbătrânire se asociază frecvent cu recesiunea gingivală, ceea ce va determina vizualizarea implantului în cavitatea orală.